Vreau să vă spun că am fost la Tirgu Mureș și am discutat personal cu patronii firmei Renania care au decis să ne ajute, aceștia vor dona suma de 10.000 EUR diferența care lipsea pentru operația lui Denis. Pe această cale țin să le mulțumesc din suflet domnului SZASZ ROLAND și domnului SZASZ ORLANDO.
Prin urmare campania de strângere a fondurilor s-a incheiat, vă anunț că am luat toate urnele din oraș, iar odată cu donația domnilor patroni de la Renania am reușit să adunăm cei 40.000 EUR necesari operației.
Ne mai rămâne să adunăm banii ce vor acoperi drumul și spitalizarea mea, sumă ce se va ridica la aproximativ 2000 EUR.
Am format împreună o echipă chiar dacă unii au reușit acest lucru, fiind aproape de noi, iar alții ne-au susținut de la distanță.
Mulțumim totodată lui DAN SANTIMBREANU, ANA MARIA TACUTOIU, VICTOR DAMIAN, CRISTIAN ARAVA, persoane care au avut o asemenea intervenție la Institutul de la Hannover și care ne-au ajutat să luăm această decizie.
Să sperăm că și Denis va fii trecut pe lista de succese a doctorului FAHLBUSCH. Primul hop l-am trecut, însă acum avem de trecut un hop mai mare: operația, care va fi realizată pe 8 septembrie, de Sfânta Maria dacă totul decurge în mod favorabil.
RUGAȚI-VĂ PENTRU NOI SĂ FIE BINE ȘI SĂ STITI CA FIECARE DINTRE VOI AVEȚI UN MERIT PENTRU CĂ AȘA AM REUȘIT SĂ STRANGEM BANII NECESARI .FIȚI ALĂTURI DE NOI PÂNĂ LA SFÂRȘIT ȘI SPUNE-ȚI O RUGĂCIUNE PENTRU DENIS. DOAMNE AJUTĂ.
Ma bucur extrem de mult ca ati strans banii necesari. Cu totii ii tinem pumnii stransi micutului Denis. Dumnezeu sa va ajute in continuare. Multa sanatate tuturor!
Sa dea Dumnezeu sa va intoarceti cu bine.
Suntem alaturi de Denis
Felicitari…..efortul depus de voi nu a fost in zadar iar speranta si credinta in Dumnezeu a dat roade….
Sunt sigura ca se va trece cu bine si peste operatie…
Ma bucur fffffff mult ca ati adunat banii cu siguranta totul va fii bine sintem alaturi de voi pe 8 sept. Va pupam
Dumnezeu sa va ajute in continuare si sa vedem minunea asta de caree toti avem nevoie!!!!DOAMNE AJUTA!!!!!!!!!!VA IUBIMMMMM!!!!!!!!
NE PREGATIM DE PLECARE.CEL TARZIU JOI VREAU SA PLECAM IN GERMANIA .O SA STAM O ZI LA SORA MEA PE URMA O SA PLECAM SPRE HANNOVER.O SA FIE UN DRUM LUNG MAI ALES CA DENIS NU MAI ARE RABDARE DELOC PE MASINA.O SA VA TIN LA CURENT CU TOT CE SE VA INTAMPLA IN GERMANIA.SPER SA NE VEDEM CU BINE SI SA VA DAU NUMAI VESTI BUNE.DOAMNE AJUTA!
Drum lung si sa ne aduceti vestii numai bune
Dumnezeu este alaturi de voi